Prezentare facultate

Facultatea de Inginerie Energetica și Management Industrial are ca misiune principală învăţământul şi cercetarea. Peste 440 de studenți frecventează cursurile facultății noastre, beneficiind de competențele profesionale deosebite ale corpului profesoral ce totalizează 26 de cadre didactice universitare titulare și 5 cadre didactice asociate, la care se adaugă 4 cadre didactice auxiliare sau nedidactice. Activitățile educative și de cercetare sunt gestionate de cele două departamente din cadrul facultății:

  • Departamentul de Inginerie Energetică
  • Departamentul de Textile – Pielărie şi Management Industrial.

Departamentul de Inginerie Energetică coordonează programele de studii din domeniul energetic, care s-au regăsit în oferta educațională a Universității din Oradea încă de la constituirea acesteia, din anul 1990.

Curricula universitară a fost concepută în ideea satisfacerii cerinţelor viitorului specialist în energetică: identificarea şi exploatarea eficientă a resurselor energetice și optimizarea consumurilor de energie pentru susţinerea civilizaţiei umane în prezent şi în viitor.

În sistemul Bologna, operaţional în prezent, studiile universitare sunt organizate pe trei cicluri: ciclul I – studii universitare de licență, ciclul II – studii universitare de master, ciclul III – studii universitare de doctorat, cu următoarele programe de studii:

La ciclul I de studii universitare de licenţă, organizate pe durata a patru ani, oferta noastră cuprinde programele de studii:

  • Ingineria Sistemelor Electroenergetice, acreditat, cu o capacitate de școlarizare de 75 de locuri;
  • Energetică Industrială, acreditat, având capacitatea de școlarizare de 30 de locuri;
  • Ingineria Sistemelor de Energii Regenerabile, acreditat, cu o capacitate de 30 de locuri;
  • Energetică și Tehnologii Informatice, autorizat provizoriu, cu 45 de locuri capacitate de școlarizare.

La ciclul de studii universitare de master capacitate de ;colarizare este de 75 de locuri pe domeniu, programele de studii se întind pe durata a doi ani, la specializările:

  • Energii Regenerabile, acreditat;
  • Managementul Sistemelor de Energie acreditat.

În oferta noastră educațională se regăsesc și studiile universitare de doctorat în domeniul Ingineriei Energetice.

Departamentul de Textile – Pielărie şi Management Industrial oferă programe educaţionale la ciclul de studii universitare de licenţă, organizate, conform filosofiei sistemului Bologna, în două blocuri de formare profesională, respectiv un trunchi comun de doi ani, urmat de un trunchi de pregătire de specialitate, cu aceeaşi durată, de doi ani.

Specializările acreditate care funcţionează în cadrul departamentului, cu o durată de studii de patru ani, sunt:

  • Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor, cu o capacitate de școlarizare de 50 de locuri;
  • Inginerie economică industrială, având capacitatea de școlarizare de 50 de locuri.

Departamentul de Textile – Pielărie şi Management Industrial organizează studii universitare de master, cu durata de doi ani, în specializarea:

  • Managementul calităţii şi protecţia consumatorului în domeniul textile-pielărie, acreditat, cu o capacitate de școlarizare de 50 de locuri.

Devenind studenţii Facultății de Inginerie Energetica și Management Industrial beneficiați de:

  • o infrastructură de calitate: amfiteatre moderne, laboratoare dotate cu sisteme de proiectare asistată de calculator, tehnică de calcul, echipamente de cercetare și studiu;
  • stagii de practică la firmele de profil din zonă;
  • burse de merit și performanță;
  • burse de ajutor social, ajutoare sociale pentru studenții defavorizați;
  • burse de studii prin programul Erasmus;
  • cazare în căminele Universității din Oradea;
  • acces la complexul sportiv al Universității din Oradea;
  • tabere studențești gratuite pe perioada vacanței de vară;
  • legitimații de călătorie cu reducere pentru transportul local, în municipiul Oradea și spre localitatea de domiciliu.

Adresându-se unei mase largi de absolvenţi ai învăţământului liceal, oferta educaţională a Facultăţii de Inginerie Energetică și Management Industrial din cadrul Universităţii din Oradea cuprinde la nivelul studiilor de licenţă șase programe de studii ce se finalizează prin obţinerea diplomei de inginer, precum şi trei programe de studii la ciclul de master.

Anii de facultate petrecuţi alături de noi îţi vor da posibilitatea de a participa şi la o serie de evenimente importante, specifice vieţii studenţeşti, care peste timp constituie repere ale acestei frumoase vârste. Nu rata şansa de a veni alături de noi! Te aşteptăm.

Detalii puteți afla pe site-ul facultății: https://iemi.uoradea.ro/

sau la Secretariatul facultății, situat în campusul central, pavilionul A, parter, sala A008,

telefon 0259 408 106.